Un raport recent, realizat de fostul angajat și avertizor de integritate Arturo Bejar, împreună cu patru organizații nonprofit, acuză Instagram că nu reușește să protejeze adolescenții de riscuri online, în ciuda promisiunilor Meta, compania-mamă, anunță TechXplore.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Autorii raportează că platforma utilizează un design care expune tinerii la conținut periculos și contacte nedorite, iar măsurile de siguranță sunt „profund ineficiente”.
Majoritatea instrumentelor fie nu mai funcționează, fie sunt ineficiente
Raportul, realizat cu sprijinul Cybersecurity For Democracy (NYU și Northeastern University) și fundațiilor Molly Rose, Fairplay și ParentsSOS, a analizat 47 dintre cele 53 de funcții de siguranță destinate adolescenților. Concluzia? Majoritatea instrumentelor fie nu mai funcționează, fie sunt ineficiente. Practic, doar opt dintre ele funcționează conform normelor de siguranță.
Autorii subliniază că problema nu ține de moderarea conținutului, ci de modul în care aplicația este proiectată. „Platformele sociale confundă adesea îmbunătățirile de design cu cenzura. Evaluarea instrumentelor de siguranță și semnalarea faptului că acestea nu funcționează conform așteptărilor nu are legătură cu libertatea de exprimare”, notează raportul.
Meta a respins raportul
Meta a respins raportul, pe cae la catalogat drept „înșelător și speculativ”, susținând că funcțiile pentru adolescenți oferă protecții automate și controale parentale clare. Compania a precizat că aceste instrumente reduc expunerea la conținut sensibil și interacțiunile nedorite.
Criticii, însă, subliniază că designul Instagram permite în continuare contactul cu adulți străini prin funcții precum recomandările de persoane de urmărit și Reels. În plus, mesajele care dispar, promovate ca funcție sigură pentru adolescenți, pot fi folosite pentru activități ilegale sau dăunătoare, iar filtrarea limbajului ofensator este „în mare parte ineficientă”.
Instagram va continua să fie o experiență nesigură
Raportul arată că adolescenților li s-au recomandat conținuturi sexuale și violente neadecvate vârstei, precum și materiale despre auto-vătămare sau probleme de imagine corporală. De asemenea, copii sub 13 ani, unii chiar de șase ani, au fost înregistrați pe platformă și stimulați de algoritmi să participe la comportamente sexualizate, precum dansuri sugestive.
Autorii recomandă teste regulate de tip „red-team” pentru evaluarea controlului mesajelor, crearea unor metode eficiente prin care adolescenții să raporteze comportamente inadecvate, publicarea datelor despre experiențele tinerilor pe platformă și ajustarea recomandărilor de conținut pentru a fi adecvate vârstei.
Raportul avertizează: „Până când nu vor fi luate măsuri concrete, conturile pentru adolescenți vor rămâne încă o oportunitate ratată de a proteja copiii, iar Instagram va continua să fie o experiență nesigură pentru prea mulți tineri”.