Mai mult decât un simplu antreprenor de succes, Elon Musk s-a impus în ultimii ani ca un actor-cheie în sectorul spaţial, Washingtonul încredinţându-i o serie de misiuni cruciale în acest domeniu şi un parteneriat în viitor, devenit însă incert în prezent după disputa sa explozivă cu preşedintele Donald Trump, informează AFP, potrivit Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Rachetele sale transportă astronauţi NASA în spaţiu, deservesc misiuni extrem de sensibile ale Pentagonului şi urmau să joace în curând un rol central în mult-aşteptata întoarcere a americanilor pe Lună.
O dependență greu de întrerupt
Însă lucrurile vor sta mereu aşa? După disputa fără precedent de joi dintre preşedintele Statelor Unite şi multimiliardarul de origine sud-africană, foşti aliaţi pe plan politic, incertitudinea planează asupra viitorului parteneriatelor dintre guvernul american şi compania spaţială a celebrului antreprenor.
Într-o serie de mesaje furioase publicate pe reţelele de socializare proprii, preşedintele republican a ameninţat că „va anula subvenţiile şi contractele guvernamentale” pentru patronul Tesla şi SpaceX, care, în replică, a declarat că „va scoate din funcţiune capsula spaţială Dragon”, produsă de compania sa şi utilizată de NASA, înainte de a-şi retrage declaraţia câteva ore mai târziu.
Această confruntare fără precedent evidenţiază interdependenţa dintre guvernul Statelor Unite şi această companie privată şi ridică o serie de întrebări cu privire la posibilele repercusiuni, deşi, în acest stadiu, experţii consideră că o ruptură clară este puţin probabilă, deoarece ar fi prea dăunătoare pentru ambele părţi.
„Un glonţ în picior”
Înfiinţată în 2002, compania SpaceX s-a impus în timp record ca un actor diferit de toţi ceilalţi din sectorul spaţial, atât în ceea ce priveşte activităţile comerciale, cât şi cele guvernamentale.
Printr-o cadenţă fără egal a lansărilor şi prin costurile sale reduse, SpaceX a semnat de-a lungul anilor contracte de miliarde de dolari cu agenţii federale americane, atât pentru misiuni ştiinţifice, cât şi pentru misiuni de securitate naţională, inclusiv pentru detectarea rachetelor hipersonice.
„Dacă scoateţi SpaceX din ecuaţie, ar exista o întrerupere uriaşă în misiunile” NASA şi ale Pentagonului, a declarat Clayton Swope de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS).
Printre primele consecinţe: „Statele Unite şi partenerii săi, inclusiv Agenţia Spaţială Europeană, Japonia şi Canada, ar depinde de Rusia pentru transportul de persoane către şi dinspre Staţia Spaţială Internaţională (ISS)”, a dezvăluit acest specialist în probleme spaţiale şi de apărare.
Or, „în climatul geopolitic actual, acest lucru nu ar fi optim”, a subliniat Laura Forczyk, analist în sectorul spaţial.
Capsula Dragon a companiei SpaceX este în prezent singurul dispozitiv de zbor american certificat pentru a transporta astronauţi în spaţiu, în contextul în care rivalul său, capsula Starliner, produsă de Boeing, a suferit întârzieri majore în etapa de dezvoltare şi, apoi, eşecuri în timpul zborului său de testare de anul trecut.
O ruptură clară cu SpaceX ar fi, aşadar, un „scenariu catastrofal” atât pentru guvern, cât şi pentru Elon Musk, din cauza sumelor astronomice implicate, insistă Clayton Swope, care consideră că „toată lumea este pe cale să-şi tragă un glonţ în picior”.
Rivalități, retorică și viitor incert
Prejudiciu general
Din cauza acestor riscuri şi dependenţe comune, cei doi experţi se aşteaptă mai degrabă ca Donald Trump şi Elon Musk „să-şi depăşească dezacordurile şi să revină la afaceri”.
Cu toate acestea, preşedintele american, care a făcut din loialitate o valoare absolută, a arătat în ultimele luni că nu ezită să folosească toate pârghiile guvernului pentru a viza instituţii şi companii, aşa cum a procedat împotriva Universităţii Harvard şi a companiei Apple.
Semn al unui posibil început de distanţare faţă de SpaceX, NASA a anunţat vineri că doreşte să evalueze „posibilitatea unui zbor al capsulei Starliner către Staţia Spaţială Internaţională la începutul anului 2026”.
Disputa spectaculoasă cu Donald Trump le-ar putea aduce astfel beneficii rivalilor SpaceX, inclusiv companiei spaţiale Blue Origin, deţinută de un alt multimiliardar, fondatorul grupului Amazon, Jeff Bezos. Dar ea ar trebui, de asemenea şi mai presus de toate, să relanseze dezbaterile cu privire la dependenţa Washingtonului de sectorul spaţial privat.
„I-ar putea face pe oameni să creadă că nu este înţelept să se acorde atât de multă încredere” companiilor, în special pentru aceste activităţi sensibile, a declarat Clayton Swope.
„Acest lucru aduce un prejudiciu pentru industria spaţială în ansamblul său”, afirmă Laura Forczyk, care avertizează în legătură cu un posibil recul al ambiţiilor spaţiale ale preşedintelui republican, ceea ce ar afecta planurile pe termen lung ale NASA, care se află deja în criză.
Ameninţată cu reduceri drastice ale bugetului său, agenţia spaţială a Statelor Unite nu are încă un administrator, după ce candidatul desemnat de Donald Trump, un antreprenor apropiat de Elon Musk, a fost exclus în ultimul moment din procedura de numire în această funcţie, săptămâna trecută.