Programul RABLA va continua și în 2026, dar în format redus / ACAROM a cerut premierului Ilie Bolojan și eliminarea impozitului pe cifra de afaceri

programul-RABLA
Sursa foto: SAEED KHAN / AFP / Profimedia

Reprezentanții Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) i-au solicitat prim-ministrului României, Ilie Bolojan, reluarea programului RABLA și eliminarea impozitului pe cifra de afaceri. Potrivit Profit.ro, premierul a promis că RABLA va continua și în 2026, dar într-o formă mai redusă.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Reprezentanții industriei auto românești au prezentat premierului o serie de probleme de ordin economic și social cu care sectorul se confruntă. Printre punctele atinse de ACAROM au fost impozitul minim pe cifra de afaceri, costul energiei electrice și programul RABLA, ediția 2026.

Legat de costul energiei electrice, reprezentanții asociației au solicitat elaborarea unei foi de parcurs pentru diminuarea costurilor energiei între anii 2026-2030. Ilie Bolojan a explicat că prețurile vor fi reduse pe măsură ce va crește capacitatea de producție la nivel național.

Reprezentanții industriei au solicitat și reluarea programului RABLA, după ce ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că programul ar putea fi anulat pentru anul viitor, din cauza lipsei de finanțare.

Premierul a explicat că programul va continua, însă la o intensitate semnificativ mai redusă, deși există cerere pentru autoturisme noi. Printre alte subiecte aduse în discuție s-au numărat scutirea de impozit pentru activitățile de cercetare din industria auto, modificarea Codului muncii, sprijinirea automatizării tehnologice în cazul întreprinderilor mari, susținerea programelor de recalificare a angajaților și salariul minim.

  • TechRider este o redacție dinamică, specializată în știri și analize despre tehnologie, gadgeturi și inovații. Echipa sa de jurnaliști pasionați oferă conținut relevant și actualizat, acoperind subiecte de la inteligența artificială la recenzii de produse, într-un stil accesibil și captivant pentru publicul român.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...