Producătorul american de vehicule electrice Tesla este anchetat de Administrația Națională pentru Siguranța Traficului Rutier (NHTSA) din Statele Unite pentru posibile defecțiuni ale mânerelor ușilor pentru anumite vehicule Model Y. Bloomberg vorbește despre problemă că ar putea duce la blocarea ocupanților în interiorul vehiculelor Tesla.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Ancheta vizează mașini Model Y din 2021
NHTSA anunță că va demara o evaluare preliminară a problemei, n care mânerele electronice pot rămâne fără alimentare și pot deveni inoperabile. Ancheta vizează anumite vehicule Model Y din anul de fabricație 2021. Măsura vine la câteva zile după ce o anchetă Bloomberg a descoperit o serie de incidente în care persoane au fost rănite sau au decedat după ce nu au putut deschide ușile în urma unei întreruperi a alimentării cu energie electrică, în special după accidente.
Agenția anunță că ancheta sa se concentrează pe „funcționalitatea încuietorilor electronice ale ușilor din exteriorul vehiculului, deoarece aceasta este singura situație în care nu există o modalitate manuală de a deschide ușa”, conform unui document al NHTSA.
Agenția americană mai spune că va continua să monitorizeze „orice rapoarte privind blocarea persoanelor în interiorul vehiculului la deschiderea ușilor, iar Biroul de Investigare a Defectelor (ODI) va lua măsuri suplimentare, dacă va fi necesar.”.