Volkswagen estimează pierderi de peste 5 miliarde de euro, din cauza modelului electric Porsche care întârzie să apară

Sursa foto: Porsche

Porsche AG a renunțat la lanurile de lansare a unui vehicul electric din cauza cererii scăzute, a presiunii de pe o piață-cheie și a tarifelor ridicate din SUA. Ca urmare, producătorul de mașini sport și compania-mamă a sa, Volkswagen, își vor reduce previziunile de profit pentru anul acesta, titrează Reuters.

Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro

- articolul continuă mai jos -

Pierderile estimate de VW: 5,1 miliarde de dolari

Reducerea previziunilor de profit evidențiază provocările cu care se confruntă unul dintre cele mai cunoscute branduri de automobile, care a fost afectat de cele două piețe cele mai importante ale sale, China și Statele Unite, din cauza scăderii prețurilor și a barierelor comerciale.

Volkswagen, cel mai mare producător de automobile din Europa, a declarat că va suporta o pierdere de 5,1 miliarde de euro din cauza revizuirii profunde a produselor, care amână lansarea unor modele de vehicule electrice în favoarea celor hibride și a celor cu motor cu ardere internă, la filiala sa deținută în proporție de 75,4%. Schimbările reprezintă o transformare majoră pentru producătorul din Stuttgart al iconicului model 911 și se așteaptă să afecteze profitul operațional al Porsche cu până la 1,8 miliarde de euro în acest an, a declarat compania.

„Asistăm la schimbări masive în mediul auto. Am luat decizii strategice cheie. Acum este momentul să le punem în aplicare. Va fi un drum lung și dificil, care va necesita toată atenția și eforturile noastre”, a declarat Oliver Blume, CEO al Porsche și Volkswagen.

Marja de profit a Porsche va fi de maximum 2%

Porsche a declarat că va amâna lansarea anumitor vehicule complet electrice, adăugând că noul SUV deasupra modelului Cayenne nu va fi oferit inițial ca vehicul complet electric, ci cu motor cu ardere internă și modele hibride.

Ca urmare, Porsche și-a redus perspectiva marjei de profit pentru 2025 la maximum 2% de la 5-7% anterior. A redus perspectiva marjei pe termen mediu la 15% în cel mai bun caz, de la 15-17%. Analistul Patrick Hummel a declarat că acestea nu sunt marje pe care să ne așteptăm să le vedem la un produs de lux, „cel puțin nu la unul de succes”.

Blume a declarat că mizează pe o mai mare flexibilitate din partea Uniunii Europene în ceea ce privește obiectivul Bruxelles-ului de reducere cu 100% a emisiilor de CO2 pentru autoturismele și autoutilitarele noi până în 2035. Cu toate acestea, mai mulți producători presează conducerea UE asupra menținerii fermității pentru obiectivul de a interzice vânzările de mașini cu motoare convenționale.

Holdingul Porsche SE, cel mai mare acționar al Volkswagen, care deține și o participație de 12,1% în Porsche AG, și-a redus, de asemenea, previziunile privind profitul după impozitare, în timp ce Volkswagen și-a redus previziunile privind marja de profit de la 4-5% la 2-3%. Volkswagen poartă discuții cu administrația SUA cu privire la un pachet de investiții care, potrivit lui Oliver Blume, ar putea include și Porsche, fără a da mai multe detalii.

  • Daniel Simion își face debutul în presă în echipa TechRider.ro, Masterand de „Jurnalism tematic” la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, el este licențiat în „Comunicare și Relații Publice”, tot la FJSC. Daniel este pasionat de jurnalism și presă de tânăr, iar lucrarea sa de licență este despre prezentarea adevărului în jurnalism în perioada campaniilor electorale. El știe tot ce mișcă în domeniul auto, dar este pasionat și de zona de tech comercială și de sporturile cu motor, în special Formula 1. Printre hobby-urile sale se numără jocurile video, serialele și filmele. Una dintre peliculele sale preferate este „F1: The Movie”, iar una dintre emisiunile pe care le urmărește săptămânal este „Last Week Tonight with John Oliver”.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește si...