Contakt Express Logistik, companie care activează în distribuția de accesorii pentru telefoane și tablete, se pregătește să intre pe piața de capital. Compania a depus deja documentația la ASF și, cel mai probabil, va derula o ofertă publică în noiembrie, vizând listarea pe piața AeRO sub simbolul CTK, transmite Profit.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Obiectivul principal al listării, intermediată de SSIF Goldring, este atragerea de finanțare și lărgirea bazei de investitori pentru a sprijini expansiunea pe piețele externe și achizițiile strategice, alocând 60% din fondurile atrase în acest scop. Vor fi puse în vânzare 3,66 milioane de acțiuni, reprezentând un free-float de 10% din capitalul social majorat la 3,66 milioane de lei.
Contakt, înființată în 2002, este un jucător de tip „value” cu potențial de creștere, preconizând o politică de distribuire de dividende de 70% din câștiguri.
Compania operează prin 235 de locații la nivel național, dintre care 187 se află în mall-uri și galerii comerciale, și vinde o gamă largă de accesorii sub branduri proprii (Mobico, Urban Gadget, Urban Protekt) și mărci internaționale.
Cifra de afaceri a companiei ajuns în 2024 la 128,75 milioane de lei (în creștere cu 10,72% față de 2023). Profitul net a fost de 14,21 milioane de lei anul trecut.
Pe lângă extinderea externă, 10% din fondurile obținute în urma listării vor merge spre cercetare și dezvoltare pentru producția proprie de accesorii sub branduri private, iar 30% vor fi direcționate către diversificarea liniilor de business complementare, incluzând servicii de securitate/protecție și abonamente lunare.
De asemenea, Contakt vizează o inversare a strategiei de achiziții, de la 70% furnizori din Europa în 2024, la 60% din Asia post-listare.
Cu insule și magazine de accesorii pentru dispozitive mobile în centrele comerciale din România mai sunt prezente companiile Kamalion, FanGSM sau Brand GSM.