Elevii de liceu din România spun că petrec în general 6 ore pe zi pe internet, în timp ce elevii de gimnaziu petrec 4 ore pe zi, iar cei de clasele a III-a şi a a IV-a 2 ore, conform unei analize a Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI), transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Vacanța favorizează creșterea timpului petrecut în online
Astfel, se constată că media zilnică de utilizare a ecranelor este de aproximativ 6 ore în perioada verii, această cifră fiind în strânsă legătură cu prezenţa unui timp liber mai generos şi lipsa activităţilor şcolare. Tinerii manifestă o preferinţă crescută pentru platforme centrate pe divertisment şi interacţiune rapidă, precum Instagram şi TikTok.
Cercetările consultate de CJI în cadrul analizei, precum studiul Students and Digital Screens: Media Consumption and Reading Habits Before and After the Summer Holidays, realizat de Universitatea Badji Mokhtar Annaba din Tunisia, subliniază faptul că timpul nestructurat din vacanța de vară favorizează o creștere a timpului petrecut online de către copii şi adolescenți, cu potențiale implicații asupra dezvoltării lor cognitive, dar şi asupra performanței școlare.
Elevii de liceu şi gimnaziu folosesc cel mai mult internetul pentru a comunica cu prietenii, familia sau cu alte persoane, pentru a urmări conţinut media pe reţelele sociale şi pentru a asculta muzică, potrivit studiului CJI.
Instagram și TikTok, în topul rețelelor utilizate de elevi
Potrivit studiului demarat de CJI pe parcursul anului 2024, o treime dintre elevii de liceu şi aproape un sfert din elevii de gimnaziu afirmă că petrec pe TikTok mai mult de 5 ore într-o zi obişnuită. Mai mult de o treime dintre elevii de liceu şi de gimnaziu folosesc această reţea socială între 2-3 ore într-o zi (36.2% la liceu, 32.3% la gimnaziu).
TikTok este urmată de Instagram, pe care 22.8% dintre elevii de liceu şi 17.8% dintre elevii de gimnaziu afirmă că petrec peste 5 ore pe zi. În acelaşi timp, cei mai mulţi elevi de liceu şi de gimnaziu utilizează Instagram mai degrabă sub o oră pe zi (26.1% la liceu, 34.6% la gimnaziu) şi între 2- 3 ore pe zi (33.9% la liceu, 31% la gimnaziu).
În ceea ce priveşte WhatsApp, acesta este utilizat într-o zi obişnuită de obicei o oră sau mai puţin; mai mult de jumătate dintre elevii de liceu şi cei de gimnaziu au oferit acest răspuns în proporţia cea mai mare: 53.9% la liceu, 56.1% la gimnaziu.
YouTube este aproape la fel de mult utilizat de elevii de liceu şi de cei de gimnaziu, cu o durată de o oră sau mai puţin pe zi (în cazul a 36.2% elevi de liceu şi 40.2% elevi de gimnaziu) şi de 2-3 ore pe zi (în cazul a 36.2% elevi de gimnaziu şi 37.7% elevi de liceu).
În total, la sondaj au participat 1.852 de elevi. Perioada de culegere a datelor cantitative a fost 22 februarie – 26 martie 2024.