De la începuturile astronomiei moderne, omenirea s-a ghidat după principiul copernican, ideea că Pământul și oamenii nu ocupă un loc special în Univers. Dacă Soarele este doar o stea între miliarde, iar planeta noastră doar una între nenumărate altele, atunci, teoretic, viața ar trebui să fie un fenomen comun, repetabil, prezent peste tot în cosmos.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Un nou studiu semnat de David Kipping, profesor la Columbia University, aruncă însă o umbră de îndoială asupra acestui optimism. Conform analizei sale, publicată pe platforma ArXiv, este puțin probabil ca sistemele stelelor pitice roșii, cele mai numeroase din galaxie, să găzduiască civilizații avansate. Mai mult, existența noastră ar putea fi o excepție statistică, un accident fericit într-un Univers care, altfel, rămâne tăcut, informează Universe Today.
Paradoxul cerului roșu
Piticele roșii (stele de tip M) reprezintă aproximativ 80% dintre stelele din Calea Lactee. Sunt mici, reci, și pot arde timp de trilioane de ani, de sute de ori mai mult decât Soarele. De aceea, ele au fost mult timp considerate candidați ideali pentru găzduirea vieții. Multe dintre ele au planete stâncoase în așa-numita zonă locuibilă, unde temperaturile permit existența apei lichide.
Și totuși, noi nu trăim în jurul unei astfel de stele. Soarele nostru, o stea de tip G, mai rară și cu o durată mai scurtă de viață, este un caz atipic. Kipping a numit această discrepanță „Paradoxul cerului roșu”. Mai exact, dacă majoritatea stelelor din Univers sunt pitice roșii, de ce nu trăim și noi sub o astfel de stea?
Pentru a răspunde, cercetătorul a folosit o analiză statistică bayesiană care ia în calcul două realități aparent simple: (1) raritatea Soarelui nostru și (2) momentul timpuriu în care a apărut viața, la doar 13,8 miliarde de ani după nașterea Universului, adică în primele 0,1% din „fereastra” de timp în care stelele pot exista.
Rezultatul a fost surprinzător. Șansele ca omenirea să fi apărut pur întâmplător, în jurul unei stele de tip G, sunt de doar 1 la 1600. Cu alte cuvinte, nu pare deloc o coincidență.
Soarele, o excepție fericită
Deși astronomii au afirmat adesea că Soarele e „o stea ca oricare alta”, analiza detaliată arată contrariul. Stelele de tip G reprezintă doar câteva procente din totalul galactic, iar printre acestea, Soarele nostru este neobișnuit prin stabilitatea sa și prin prezența unor planete uriașe, precum Jupiter și Saturn.
Aceste planete gazoase joacă un rol protector pentru Terra. Ele atrag sau deviază comete și asteroizi care altfel ar lovi Pământul, așa cum s-a văzut în 1994, când cometa Shoemaker–Levy 9 s-a prăbușit pe Jupiter.
„Da, Soarele este una dintre miliarde de stele, dar are proprietăți care îl fac neobișnuit în acest eșantion. E o stea stabilă, fără însoțitori stelari, și are un sistem planetar echilibrat, condiții rare în galaxie”, explică Kipping.
Piticele roșii par ideale doar pe hârtie
Deși piticele roșii par ideale pe hârtie, în realitate ele pot fi ostile vieții. Sunt extrem de active magnetic, emit radiații intense și emit jeturi de plasmă capabile să distrugă atmosfera planetelor din jur. Multe dintre planetele lor sunt, de altfel, „blocate mareic”, cu o față mereu luminată și alta cufundată în întuneric, ceea ce complică și mai mult condițiile pentru viață complexă.
Analiza lui Kipping sugerează că stelele cu o masă mai mică de o treime din cea a Soarelui nu pot susține civilizații în 95% din cazuri. Cum acestea constituie două treimi din toate stelele din Univers, rezultatul este descurajant pentru căutătorii de viață inteligentă.
„Avem motive serioase să fim sceptici față de ideea că stelele de masă mică pot găzdui viață complexă. Dar studiul meu nu presupune niciun mecanism biologic, e pur statistic. Faptul că ajungem la aceeași concluzie prin metode complet diferite este, cred, semnificativ”, subliniază Kipping. ,
Ce urmează pentru căutarea vieții extraterestre
Rezultatele nu înseamnă că viața nu poate exista în jurul piticelor roșii, doar că probabilitatea de a găsi civilizații tehnologice acolo este foarte mică. Totuși, cercetătorul nu propune abandonarea acestor studii, ci o reorientare a priorităților.
„Nu cred că trebuie să renunțăm la piticele roșii. Dar cred că viitoarele programe SETI ar trebui să acorde prioritate stelelor asemănătoare Soarelui”, spune el.
Această strategie ar putea fi pusă în practică în următoarele două decenii, odată cu lansarea observatorului spațial Habitable Worlds Observatory (HWO), planificat pentru mijlocul anilor 2040. Telescopul va fi special conceput pentru a căuta „a doua Terra” în jurul stelelor de tipul Soarelui nostru.
O civilizație prea devreme
Poate cea mai tulburătoare concluzie a studiului este că omenirea ar fi apărut prea devreme în istoria cosmică. Dacă Universul va continua să producă stele timp de trilioane de ani, atunci majoritatea civilizațiilor, dacă vor exista, vor apărea mult după noi.
„Poate că nu suntem un exemplu tipic al vieții în Univers, ci o excepție statistică. Poate de aceea cosmosul pare atât de tăcut”, concluzionează Kipping.
