Magazinul suedez IKEA anunță o nouă gamă de difuzoare cu Bluetooth, proiectate în colaborare cu designer-ul suedez Tekla Evelina Severin, cunoscuta sub numele de „Teklan”. Conform unui comunicat de presă transmis către TechRider.ro, noile sisteme audio vor fi disponibile în magazinele retailer-ului din ianuarie 2026.
Urmărește cele mai noi producții video TechRider.ro
- articolul continuă mai jos -
Noua gamă pune accent pe culori vibrante
Sara Ottosson, Dezvoltator de Produse la IKEA Suedia, susține că utilizatorii preferă să ascundă mai degrabă echipamentele electronice, acestea fiind „adesea percepute ca fiind doar funcționale”. Retailer-ul vrea să schimbe asta, lansând noile produse care să contribuie la „atmosfera și personalitatea unei încăperi, nu doar prin sunet, ci și prin formă, culoare și caracter”.
Familia de difuzoare Solskydd, care este disponibilă și într-o variantă albă, este proiectată de designerul suedez Ola Wihlborg atât în ceea ce privește forma, cât și caracteristicile tehnice. Modelul cel mai mare, conceput pentru a fi montat pe perete, are un finisaj portocaliu și texturat și poate fi conectat la un ecran. Toate difuzoarele se pot conecta între ele, precum și cu alte difuzoare Bluetooth compatibile cu sistemul multi-speaker de la IKEA. De asemenea, acestea suportă funcția Spotify Tap, permițând pornirea instantanee a muzicii exact din punctul în care a fost oprită, printr-o singură apăsare.

IKEA reinterpreteză lampa Fado
Lămpile-difuzor Kulglass, disponibile în nuanțe de verde și maro-roșiatic cu roz, aduc împreună lumina, sunetul și culoarea într-un singur dispozitiv. IKEA susține că design-ul acestora este „prietenos, asemănător unei siluete”, iar abajurul este inspirat de „forma înghețatei la cornet”.
„Am vrut ca această formă prietenoasă să contrasteze cu complexitatea tehnică pe care o asociem, de obicei, cu sunetul de înaltă calitate. Deși interiorul este avansat, aspectul exterior este simplu, cald, ușor de înțeles”, explică artista suedeză Teklan.

Gama include și o reinterpretare a clasicei lămpi Fado, în formă rotundă, concepută pentru a răspândi o lumină difuză și plăcută. De asemenea, la începutul acestui an, ca parte a colaborării cu Teklan, IKEA a lansat două noi variante de culoare pentru boxa Vappeby și 14 cabluri de încărcare împletite (Sittbrunn, Rundhult și Lillhult) inspirate de corzile de alpinism și create în culori retro îndrăznețe.
Noua gamă realizată în colaborare cu artista suedeză va fi disponibilă la nivel global, atât în magazine, cât și online, începând din ianuarie 2026, inclusiv în România.

